Premize
Beau o cafea si ma gandesc la voi cei cativa la care aceste randuri vor ajunge. Va veti regasi? Va va purta rabdarea pana la sfarsitul textului :)? Orisicum, miza este la fel de importanta.
Noi si copiii nostri suntem parte a istoriei in care paradoxurile coexista, nu mereu in avantajul nostru pe termen lung. Avansul societatii, viteza cu care circula informatia cresc si, totusi, nu suntem mereu constienti de costurile de oportunitate cu care toate acestea vin.
Azi avem cele mai multe informatii despre psihologia copilului si dezvoltarea acestuia, dar in realitate neajunsurile nu sunt mereu evidente.
Poate este devreme( unii avem copii la gradinita , adolescenta pare un vis îndepărtat)sau poate ar fi trebuit citite ieri, dar iata cateva concluzii cu care vine ultimul secol de cercetări in domeniul psihologiei și sociologiei:
- lipseste contextul pentru parenting: copiii nu ne confera automat autoritatea de a-i educa prin statutul de parinte sau de adult; este nevoie de: relatia de atașament, intimitate psihologică; relația de atașament trebuie sa dureze cel puțin atât cat copilul are nevoie sa fie crescut si educat
- inca de la varste fragede ii impingem pe copii in situatii si interactiuni care incurajeaza orientarea spre anturaj
- parintii nu s-au schimbat, ceea ce s-a schimbat este cultura in care ne crestem si educam copiii; mentalitatile si societatea nu mai sprijina atasamentul copii-parinti
- orientarea spre anturaj: pentru prima data in istorie tinerii cauta modelare si îndrumare de la anturaj, din partea unor oameni carora natura nu a intentionat niciodata sa le atribuie rolul de parinti; “orbii conduc alti orbi”
- efectele orientării spre egali sunt dezastruoase: cresc delicventa juvenila, agresivitatea, sinuciderile in rândul copiilor, rata abandonului scolar( mai ales in comunitatile sarace) din cauza modului in care copiii sunt tratați/ respinsi de anturaj
- societatea pune mai mult pret pe consumerism decat pe dezvoltarea copiilor
- consumerismul creste presiunea economică: ambii parinti lucreaza in afara gospodăriei deoarece nu mai poti intretine o familie dintr-un singur venit
- unitatile preșcolare sunt subfinanțate( numar mic de îngrijitori si educatori prescolari si numar mare de copii care concureaza simultan pentru atasament)
- parintii si alți vârstnici nu mai par sa fie mentorii copiilor, asa cum se intampla in alte vremuri
- are loc “tribalizarea” adolescenților ( prin limbaj, cultura, muzica, valori care nu au legatura cu societatea adulta) transmiterea valorilor si a culturii se face pe orizontala: de la o persoana needucata si imatura la alta “cultura anturajului “ da nastere agresivității si unei sexualități precoce, nesănătoase
- mobilitatea crescuta duce la pierderea conexiunii cu familia extinsa( bunici, matusi, unchi) la slabirea relatiilor apropiate cu generatii mai vârstnice, care au un grad de responsabilitate si implicare in binele copilului
- secularizarea societății: comunitatea reprezentata de biserica functiona ca un sprijin pentru parinti si ca un sat al atașamentului pentru copii
- vidurile de atașament si orientare abunda
- problema nu este ca apar schimbări in societate ci ca nu exista compensare pentru aceste modificări ( de ex nu se creeaza un context, un “sat al atașamentului “)
Dupa atatea situatii si constrageri( in care poate ne regasim si pe care le navigam zi de zi) exista si optimism. Natura este de partea noastră. Copiii nostri vor sa fie alaturi de noi chiar daca nu simt( constient)acest lucru. Un prim pas ar fi sa ne informam asupra lucrurilor pe care vrem sa le stim din rolul nostru de parinti, ca apoi sa luam decizii constiente.
Silvienoire's Blog 