Trei surori

sursa foto de: aici si de aici

Am fost recent la aceasta minunata piesa de teatru omonima, in regia lui Radu Afrim. A fost unul dintre cadourile de ziua mea( lovely ideea, nu?).

Stiam deja( dupa ce am vizionat de doua ori „Padurea spanzuratilor”) ca-mi place Radu Afrim si viziunea sa regizorala.

De ce imi place? Imi place pentru complexitatea mijloacelor scenice folosite( lumini, scenografie, decoruri bogate, costume foarte expresive, proiectii), pentru forma poetica pe care o imbraca textul( sunt multe momente de „aha” si multe expresii pe care ti-ai dori sa le tii minte si sa devina parte din modul tau de exprimare) dar si pentru mesajul social puternic( suntem invitati sa lepadam haina aceasta a nepasarii si ignorantei fata de lucruri grave care se petrec atat in tara noastra cat si dincolo de granitele ei; suntem oare neputinciosi? ne informam realist asupra fenomenelor si faptelor din jurul nostru? avem mantra asta importanta a lui ” imi pasa”? suntem cumva superficiali? suntem cumva superficiali).

Si, dupa doua spectacole, constat, ca devin tot mai greu de impresionat( vin o data cu varsta probabil?). Daca la prima vizionare am fost data pe spate, acum am recunoscut stilul regizorului. Nu m-a mai miscat jocul de lumini, l-am recunoscut drept parte din amprenta regizorala. Era firesc sa fie acolo.

Textul, textul insa a fost miscator si inaltator si, pe masura ce scriu, imi dau seama ca posibil sa apreciez mai mult terenul unde am repere mai clare, zona de „expertiza” mai dezvoltata( acesta, al cuvintelor si al insemnatatii lor).  Si, cumva, piesa de teatru m-a trimis la carte intrucat simt ca mi-au scapat anumite semnificatii. Imi dau seama de asta avand drept teren de plecare ” Padurea spanzuratilor” unde mi-a fost usor sa discern ce urmeaza granita romanului, ce se transforma si ce capata ramificatii in actual.

 

Tragand o linie, cred ca este important si interesant sa mergem la teatru pentru reflectie, pentru concluziile pe care le ai cu tine insuti. De la Radu Afrim eu am inteles ceva ce Eminescu spunea foarte bine in Glossa:

„Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,(…)”

Istoria nu se schimba, ororile nu se reduc, se schimba generatiile si formele prin care binele si raul se manifesta, adesea actualizat la conditiile societatii. Evolutia, modernitatea nu ne pazesc de primejdiile morale, de raul care zace in instinctele noastre brute. Doar sufletul nostru o poate face.