Vieţile şi sufletele noastre sunt ca nişte vămi. Au un număr limitat de locatari cu drept la cetăţenie, de dinainte să discernem. Pe măsură ce timpul trece, accesul devine tot mai restrictiv. Acordul, dintre viaţă şi propriile legi interne, ne dăruieşte sau ne răpeşte din cetăţeni.
Fiecare om găseşte tot felul de portiţe prin care ne pătrunde viaţa. Unii au bariere ce se ridică doar la anumite ocazii, Alţii au uşi secrete, pe care nici noi nu ştim cum le-au aflat .
Mai sunt cei care îşi doresc să te cunoască. Te caută şi te strigă prin toate locurile nepotrivite. Fac exces şi risipă de energie. Ceva din chimia ta interioară însă le este potrivnic. Cu cât încearcă să se apropie cu atât mai repede se înalţă gardurile.
Sunt oameni pe care ii doresti în viaţa ta dar conjuncturile sunt potrivnice. Constati apoi cu uimire că, o dată dispărute constrângerile, nu îi poţi lăsa în viaţa ta. A trecut vremea lor. Aşa că deveniţi spectatori de pe margine.
O categorie aparte sunt cei care intră repede în sufletul tău, scotocesc prin tot. Îşi aranjează colţul lor, care devine „colţul vostru” preferat. Ţntr-o zi pleacă fără cuvinte, umplând un geamantan cu nu ştii ce. După plecarea lor, te întrebi zilnic ce iţi lipseşte.
Mai sunt şi cei care se luptă neobosit cu tine, pentru tine. Te câştigă în fiecare zi. Renunţă să creadă în ei şi în tine azi, ca mâine să ia totul de la capăt. În timp, teritoriul lor devine infinit.
Constat cât de fragile sunt toate acestea, cât de incerte. Cum pot un cuvânt, o întâmplare, un an, să schimbe nişte graniţe, să creeze depărtări sau să unească două fiinţe.
În definitiv, totul este între mine şi tine.
Silvienoire's Blog 