Dragă Jeremy

Dragă Jeremy,

Azi a fost una dintre acele zile…oarecum…să nu spunem grele…dar la sfârşitul cărora simţi că ai făcut ceva greşit ce pe termen scurt te apasă.
M-am trezit cu dorinţa vie de a evita ceva şi pe cineva( pe taică-miu).
Am urmărit ultima parte din California dreamin, m-am îmbrăcat, am zis o scurtă minciună şi m-am grăbit să plec de acasă.
În autobus, pe când încă mă bucuram de isprava mea, s-a aşezat lângă mine un homeless. Mirosul lui mi-a ars nările. Cu fieare staţie care trecea fără ca el să elibwereze locul cu atât mai mult mă obişnuiam cu situaţia şi în acelaşi timp îmi imaginam scenarii absurde de evadare.
Într-un final am coborât, fără incidentele imaginate. Am ajuns pe poarta Cărtureştiului şi m-am afundat în liniştea şi oamenii de acolo.
În timpul ăsta acasă ajunseseră tatăl şi bunica mea. Mama mă suna nelămurită. Unde sunt? Ce fac? De ce am plecat dacă ştiam că vin? De ce le-am spus să vină dacă vroiam să plec?
Şi uite aşa începe totul. Nu ştii că eu fug? Sunt momente pe care decizii că nu trebuie să le suporţi, rude pe care nu trebuie să le prefaci familiare.

Azi m-am simţit sufocată de toată marea aia de oameni îmbulzită în magazine, la case…all around. Şi am văzut şi entuziasmul de pe feţele celor din magazine când vânzările cresc la modul ăsta, graba de a mai expune marfă, de a reumple rafturile. Deodată mi s-a făcut puţină greaţă. Mă deranja să pot observa asta în exterior şi să mă pot recunoaşte. Cărtureştiul îmi place însă în continuare. Este un loc minunat. M-aş oferi cobai. Să fiu şoarecele lor de bibliotecă pe care îl auzi în fiecare seară îmbătându-se cu vinuri culte, care umblă descumpănit şi avid de consolare printre rafturi şi idei.
Şi acolo este locul unde te simţi cel mai confortabil cu tine şi te rupi cel mai uşor de ceilalţi.

Stări de bine

Sunt momente când aş tasta zi şi noapte. Cu cât fiecare clipire mă apropie mai mult de somn şi fiecare frază se termină într-un oftat obosit, cu atât gândurile mele se animă şi devin mai plastice.
Nu ştiu cum a trecut ziua asta şi parcă timpul s-a scurs în defavoarea mea.
Îmi place foarte mult Lady Gaga şi interpretarea ei de la VMA “Speechless”. Aceşti oameni excentrici şi trăirile lor intense, gesturile lor extreme mă inspiră.
Mă inspiră fiecare privire străină plăcută ce o evit. Fiecare chip atrăgător din faţa căriua mă retrag, fiecare oportunitate respinsă, fiecare chemare refuzată. Îmi place să îi observ şi să mă bucur doar de priveliştea armonioasă. Vreau să visez acel chip şi corp care inspiră decât să posed realitatea în care ce este atrăgător pe dinafară este tare tâmp pe dinăuntru.
Şi mi-e dor de prietena mea dragă de la care n-am mai auzit nimic de aproape o săptămână. Dar sunt omul care respectă tăcerile altora şi ştie când acestea se prelungesc în mod nefiresc.
Şi aş mai spune despre ce mă entuziasmează, despre ce mă bucură dar asta se traduce în fapte aşa sărace pentru ceilalţi…
Aaaa! Zilele astea am văzut în metrou un tip care jongla cu popice, cercuri, biluţe. Mi-a plăcut, m-a bucurat, m-a scos din gândurile mele. Când uşa metroului ezita să se deschisă a făcut un gest foarte teatral de “focus pocus” sincronizarea ieşindu-i perfect. Este un gest pe care o să-l preiau

In your brown eyes

Este prea devreme. Îmi strâng ochii, lumina asta bruscă ustură. N-am avut timp de cafea, mă simt oarecum în transă. Trebuie să-mi revin.
O văd ieşind grăbită. Se uită în stâna şi în dreapta ca un animal hăituit. Pornesc de pe loc. În cel mai sadic si cinematografic mod, îmi pun ochelarii ca şi cum m-aş acoperi în anonimat.
Inima îmi accelerează gândindu-mă incitat unde m-ar putea duce şi ce risc să văd, la ce mă supun.
S-a înfundat.
Seara, acasă, într-o linişte mormântală aprind lumina din bucătărie. Pe măsură ce traversez celelalte camere las luminile aprinse. Cred că e o mini auto-iluzie că nu sunt singur aici, că întunericul ăsta nu mă înghite cu totul. Încă rememorând ziua şi momentele tensionate, mă dezbrac roboţeşte.
Şi cred că dintre noi nu subiectul este cel vânat ci tocmai eu am căzut victima acestui paradis al vânătorii.

Ce rasa de pisica ai fost intr-o viata anterioara?

Pisica maidaneza

Din pacate intr-o viata anterioara nu ai reusit sa fii mai mult decat o pisica maidaneza, sau asa zisa europeana. Nu ai avut parte de niste stapani care sa te ingrijeasca si toata viata ai umblat pe strazi prin tomberoane si mormane de gunoaie, mereu in cautarea unei bucati de paine sau a unui os de peste. Deoarece nu ai avut stapani, nu ai avut parte nici de castrare, drept pentru care ai avut o gramada de pui si ai trait din plin placerile vietii sexuale, lucru care va avea mereu repercusiuni in vietile tale viitoare. La maturitate ai trait o pasiune intensa pentru o pisica Sphynx, cu coada ca o cravasa si pielea catifelata. Ai suferit o vreme din dragoste, lucru care de altfel te caracterizeaza si acum.

Testeaza si tu

Una caldă, una rece

Nu pot spune că nu trăiesc. Viaţa e montagne ruse. Până să se pornească maşinăria lucrurile sunt amorţite, neîncălzite. Evenimentele se scurg încet şi banal. Oboseala e oboseală. Aceeaşi oameni zilnic nu-ţi mai ridică prea multe provocări.
Până când într-o zi întâlneşti un om frumos fără să fie sclipitor. Reuşeşti să-l deschizi ca într-o lecţie normală de anatomie. Cum ambii înţeleg jocul nu se simt vulnerabili. Şi vorbeşti despre viaţă şi alegeri despre ce e frumos şi ce nu, despre ce îţi place şi de ce. Şi totul se întâmplă ca într-o amintire parfumată şi fără sens,ca într-un mister pe care nu te mai chinui să îl descifrezi prin “de ce uri”.
Şi după atâta vrajă şi plutire vine un moment critic, un moment de spaimă infernală în care te trezeşti din universul viselor în cel al realităţilor abjecte, al limitei de jos a supravieţuirii. Şi în această cursă infernală te agăţi tot de un om. Singura speranţă stă tot la latitudinea unei persoane. Şi merge iarăşi. Şi reuşeşti să te salvezi fiindcă ai puterea să faci altă persoană să creadă în tine şi îi dai şansa să conştientizeze ce faptă bună a făcut pt sufletul tău.

Save safe

Cineva mi-a zis zilele astea să preţuiesc semnele. Undeva in subconstient fiecare astfel de sfat aruncat isi conserva valoarea. In seara asta am invatat sa pretuiesc siguranta. Nu pot spune ca m-am confruntat cu f multe situatii limita dar le-am gestionat intotdeauna surprinzator de bine fata de cum credeam ca voi reactiona.
De asemenea niciodata nu-mi imaginam ca cineva ma va urmari. Astea sunt pentru filme, pentru oameni care au un anumit magnetism sau pt oameni care…nu stiu…nu ma vedeam inclusa in acel target. Ei bine am avut sansa de a scapa de urmaritorul meu si de insistenta acestuia. Ma mir ca am reusit sa mi pastrez calmul, sa nu intru in panica, sa nu evidenţiez vreo pierdere a controlului.
In cazul meu cred că pe agresor îl motiva spaima mea. Ajungând într-o zonă populată( cu intenţia clară de a apela la ajutor) am decis să l confrunt. Să lămurim dacă este vreo problemă de elucidat şi de ce mă urmăreşte. Culmea că a evitat confruntarea. Şi mai bizar a fost că după ce cineva s-a oferit să mă însoţească a continuat să ne urmărească o bucată de vreme…sperând să ce?
În final totul s-a finalizat în siguranţă şi fără a se apela la măsuri externe. Dar mi-am învăţat lecţia şi pot spune că sunt norocoasă. Mulţi oameni n-au parte de semne. Se trezesc din inconştienţă şi imprudenţă în urma unor evenimente ireversibile.

Universuri bântuite

Suntem papirusul tuturor întâmplărilor trăite. Fiecare emoţie şi loc îşi lasă amprenta, se schimbă din “ochi goi” în amintiri şi semnificaţii. Trăim în universuri bântuite de poveşti deviate, de predicţii şi planuri total ratate, de atâtea alternative lăsate în urmă.
Am făcut un salt în gol. În ultima secundă mi-am deschis paraşuta spre propriul meu loc de aterizare. Deşi pilotul repeta că nava nu are turbulenţe a trebuit să cedez chemării interioare. Au fost cele mai interesante zile de regăsire a ceea ce ştiu că sunt.

and just by that

Ieri eram cu gândurile vraişte, eram într-o baltă de mizerie cum s-ar zice.
Mă aşesazem pe unul dintre cele 3 scaune din spatele autobuzului. După câteva staţii cineva s-a aşezat foarte hotărât lângă mine. Cam cu 2 staţii înainte să cobor am fost abordată:
“- Te deranjez?
- Nuuu( întorc privirea…o fată tunsă scurt, cu chip jucăuş, skateboard şi aer vioi) dar o să te deranjez eu deoarece cobor după 2 staţii.
- Eşti specială!
- Poftim?
- Nu, nu…scuze…eu, mă port weird…îmi plac zâmbetele oamenilor
- Şi mie…dar am avut nişte zile aşa tensionate că abia îl scot la iveală pe al meu…
- Aici cobori, nu?
- Să ai o săptămână frumoasă!
- Mulţumesc, sper! Va fi una foarte tensionată….”

And just by that….mi-am mutat concentrarea spre alte aspecte.

Timpul n-are răbdare

Vine vremea când trebuie să priveşti în urmă, să-ţi faci bagajele şi să pleci. Deşi doare, deşi este afecţiune…deşi.
Nu există vreun moment potrivit pentru aşa ceva. Nimic nu te pregăteşte pentru momentul în care vei fi pe cont propriu şi va trebui să faci alegeri serioase şi dificile ce-ţi vor schimba viaţa radical.
M-am auzit astăzi spunând “-Bună ziua! Mă numesc SilvieNoire şi aş dori să rezerv o cameră la hotelul dumneavoastră pentru perioada xy.”
Când s-au petrecut toate astea?
Începi prin a încerca în copilărie pantofii de adult ai mamei şi te trezeşti deja crescut în ei. Camera se învârte şi timpul n-are răbdare. Poate asta e…timpul n-are răbdare ca noi să prindem din urmă curajul necesar pentru toate deciziile abrupte ce uneori suntem nevoiţi să le luăm.
Timpul este un trişor!

Filthy gorgeous things

Stăteam calmă, în faţa ta, aşezată la masă. Încet, încet ochii ţi se măreau ca să mă asculţi cât mai concentrată. Şi nu ştiu cum mi-am pierdut şirul gândurilor şi am început să-ţi spun lucruri reale, lucruri grave, lucruri din sufletul meu. Şi pe măsură ce cuvintele curgeau în ochii tăi se aprindeau felinare. Cu cât ochii tăi deveneau mai aprinşi cu atât se umezeau şi ai mei. Şi te ai speriat şi m-am speriat. Tăcută mi-ai întins un şerveţel. Şi am înghiţit un surâs sărat. Şi după taină a urmat mirare totală, şoc aş spune. Te-a mirat cum m-am deschis: vulnerabilă ca în faţa unei oglinzi. Totuşi nu ţi-am spus ceva ce cu timpul o să înveţi cu siguranţă:când vorbeşti despre gravităţi te eliberezi. Fiecare cuvânt macină o piatră de pe inimă.